Dezvelirea bustului lui Gr. C. Bostan la Cernăuți
Consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a participat, luni, 13 iunie 2022, la invitația primăriei comunei Ciudei, la dezvelirea bustului academicianului Grigore C. Bostan (1940-2004), ridicat în incinta gimnaziului care îi poartă numele din satul Budeneț, regiunea Cernăuți din Ucraina.
În prezența unui public numeros, format din reprezentanți ai mediului academic, ai unităților de învățământ cu predare în limba română, și ai presei, alături de elevi, profesori și localnici, șeful misiunii diplomatice a reliefat personalitatea lui Grigore Bostan.
Profesorul Grigore C. Bostan, personalitate a culturii române din Bucovina, a fost membru de onoare al Academiei Române, fondator al Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți, fondator al Arhivei de folclor românesc din cadrul Universității Naționale „Yuriiy Fedkovich” din Cernăuți, unde a fost profesor. În anul 2000, a fost decorat de președintele României cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor „pentru numeroasele sale lucrări filologice și de folclor, precum și pentru contribuția sa deosebită la renașterea spirituală a românilor din regiunea Cernăuți”.