Dezvoltarea în mediul rural, o prioritate pastorală
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit ieri, 1 noiembrie, la Palatul Patriarhiei, cu participanţii la conferinţa "Renaşterea spiritului de întrajutorare şi solidaritate - către o dezvoltare rurală durabilă", organizată de Patriarhia Română şi Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală (RNDR).
Patriarhul României i-a felicitat pe participanţii la conferinţă - reprezentanţi ai fiecărei eparhii din ţară, specialişti şi experţi în domeniul dezvoltării teritoriale -, pentru eforturile de a ridica nivelul de trai în comunităţile din mediul rural prin programe de dezvoltare a cooperaţiei între gospodăriile ţărăneşti pentru a fi eligibile în accesarea finanţărilor europene. "În acest context de cooperare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suntem bucuroşi să creăm semne de speranţă pentru satul românesc şi, mai ales, pentru alinarea suferinţei celor care se confruntă cu sărăcia, cu boala şi cu singurătatea. La ora actuală, majoritatea parohiilor noastre se află în mediul rural. În multe sate, populaţia a îmbătrânit şi a sărăcit; mulţi copii au rămas în ţară, iar părinţii lor lucrează în străinătate. Libertatea a creat şi multe beneficii, dar şi multe probleme noi de ordin social şi pastoral. În acest context, trebuie ca şi lucrarea Bisericii să fie una adaptată nevoilor actuale, iar aceasta trebuie realizată în cooperare cu autorităţile de stat, centrale şi locale. De aceea, perspectiva îmbunătăţirii vieţii sociale în mediul rural este o perspectivă nu de modă, ci o necesitate urgentă. Este vorba despre nevoia de a crea cantine sociale sau cantine parohiale, case pentru persoanele în vârstă, de a aduce îmbunătăţiri în ceea ce priveşte alimentarea cu apă şi cu energie termică ş.a. Programele europene actuale reprezintă o mare şansă, dar pentru a le accesa trebuie să ne organizăm mai bine. Asocierea mai multor parohii şi mănăstiri pentru a dezvolta un program în favoarea comunităţii rurale este o necesitate", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a mai explicat că este nevoie să nu uităm satul, dar nici să-l privim doar într-un mod idealist şi nostalgic, ci să-l ajutăm în mod concret cu paşi mici, dar siguri, prin cooperare: "Trebuie să ne organizăm mai mult, deoarece predicăm altora, foarte adesea, solidaritatea frăţească, dar nu mai avem timp şi voinţă să o practicăm noi, în rândul clerului. Şi, de aceea, este nevoie ca să trecem de la cuvântul vorbit la cuvântul construit în programe şi fapte concrete de ajutorare periodică. Este vorba despre o mentalitate care trebuie corectată şi completată şi de o evaluare a cuvântului însoţit de fapte, după cum spune Sfântul Isaac Sirul: "Taci tu ca să vorbească faptele tale!". Este multă nevoie de limbajul faptelor concrete, deoarece, în general, acestea rămân, mai ales pentru faptul că sunt şi vizuale. Astfel vom aduce speranţă acolo unde este deznădejde, bucurie acolo unde este întristare şi solidaritate acolo unde este singurătate".