Dialog cu copiii despre sănătate, în parohia clujeană „Naşterea Domnului”
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, au continuat, miercuri, 28 februarie, activitățile din cadrul Proiectului „Uniți cu Hristos în fața marilor încercările ale vieții mele de școlar”.
Elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este director, prof. Eugenia Marcu și director adjunct, prof. Mirela Nicoară, însoțiți de Daniela Necula, profesor de religie, și învățătoarea Cecilia Pașca au venit la Biserica „Naşterea Domnului” unde s-au întâlnit cu un invitat apreciat de copii, prof. univ. dr. Nicolae Miu, medic pediatru.
Tema acestei întâlniri a fost „Dialog cu copiii despre sănătatea trupului și a sufletului în contextul societății contemporane”. Într-un cadru intim, special amenajat pentru acest eveniment în sala de la demisol, elevii au participat la discuții, au pus întrebări în legătură cu starea de sănătate, potrivit vârstei lor. Elevii au primit sfaturi utile de la „Profesorul Miu”, cum sunt obișnuiți să-l numească enoriaşii parohiei, una din personalitățile lumii medicale clujene, care a tratat și tratează micii pacienți cu profesionalism și cu multă iubire. Din discuțiile purtate cu copii, concluzia a fost următoarea: o viață bine organizată duhovnicește, la nivelul vârstei fiecăruia, păstrează sufletul curat și sănătos, conferindu-i și trupului aceste calități. Invitatul a dialogat cu copii despre importanța rugăciunii zilnice, atât a lor cât și a părinților lor, a participării la Sfânta Liturghie, a comunicării în familie, a unei vieți echilibrate, cu mult timp petrecut în aer liber, cât mai departe de telefon, tabletă și televizor.
Profesorul doctor Nicolae Miu participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi este un model de demnitate, care urmează întocmai cuvintele Mântuitorului „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 17). Preoții parohiei au subliniat că o viață bine organizată duhovnicește, la nivelul vârstei fiecăruia, păstrează sufletul curat și sănătos, conferindu-i și trupului aceste calități. Activitatea s-a încheiat cu o mică agapă, la care cei mici s-au bucurat să fie din nou împreună și să mănânce din bunătățile pregătite pentru ei.
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au loc frecvent activități instructiv-educative care se adresează elevilor Școlii „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca. Evenimentele fac parte din activităţile Parteneriatului „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între parohie şi şcoală. Astfel, în cadrul parteneriatului sunt programate întâlniri cu credincioși de toate vârstele, care aduc în fața elevilor modelul lor de viață şi poartă cu elevii un dialog cu privire la profesia lor.