Dialog în tușe la Brăila

Un articol de: Daniela Șontică - 08 Septembrie 2026

Simezele Centrului Cultural Nicăpetre, din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, găzduiesc, începând cu 5 septembrie, expoziția temporară „Dialog în tușe”, apar­ținând pictorilor Cristian Doru Deliu și Sorin Adam.

„Expoziția este construită în jurul unui contrast cromatic și tematic fascinant: un dialog deschis între lucrările viu colorate și diverse ca teme ale lui Sorin Adam și peisajele citadine pline de atmosferă ale lui Cristian Doru Deliu. Toate operele expuse provin din colecția particulară Mira și Victor Adam”, se spune pe pagina de internet a muzeului. 

Expoziția este curatoriată de Elena Nicoleta Albu, iar publicul care a participat la vernisaj a avut parte de opinia avizată a criticului de artă Ana Amelia Dincă.