Dialog interortodox frăţesc şi rugăciune pentru unitate

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 27 Feb 2020

La Amman, capitala Regatului Haşemit al Iordaniei, a avut loc miercuri, 26 februarie, o reuniune interortodoxă la care au participat Întâistătători şi reprezentanţi din şase Biserici Ortodoxe Autocefale, invitaţi de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ieru­salimului, informează orthodoxia.info. Delegaţiile sosite la Amman au discutat despre provocările cu care se confruntă Biserica Ortodoxă şi lumea contemporană.

La întâlnire au participat, pe lângă reprezentanţii Patriarhiei Ierusalimului, delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; a Bisericii Ortodoxe Sârbe, condusă de Preafericitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Peć şi Patriarh al Serbiei; a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal; a Bisericii Ortodoxe din Polonia, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Abel, Arhiepiscop de Lublin; a Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit Rastislav. Tema întâlnirii a fost discutarea în spirit fratern a provocărilor cu care se confruntă Ortodoxia din întreaga lume, făcându-se apel la unitate prin intermediul dialogului frăţesc.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a declarat, pentru Radio TRINITAS, că „participarea Bisericii Ortodoxe Române la această reuniune de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe Autocefale au responsabilitatea să lucreze şi să contribuie la apărarea şi promovarea unităţii dogmatice, canonice şi euharistice. Principiul fundamental care trebuie să călăuzească toate Bisericile este acela de a promova dialogul şi reconcilierea pentru rezolvarea oricăror probleme, fie că sunt de mai mică sau mai mare importanţă. Noi ştim că această criză, recunoscută ca atare, se datorează faptului că o parte din Biserica Ucrainei a dobândit autocefalie prin Tomosul patriarhal al Scaunului Ecumenic. La final s-a alcătuit un comunicat prin care noi susţinem cu tărie că problema Bisericii Ortodoxe din Ucraina trebuie rezolvată printr-un dialog frăţesc şi responsabil între Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei, după care autocefalia să poată fi validată de consensul panortodox”. 

Delegatul Bisericii noastre a menționat şi discutarea solicitării Bisericii din Macedonia de Nord de a primi autocefalie, precum şi problemele cu care se confruntă ortodocşii din Muntenegru, conchizând că „atmosfera a fost favorabilă dialogului, mai ales că reuniunea s-a bucurat de ospitalitatea regelui Iordaniei, care este Protector al Locurilor Sfinte de la Ierusalim, atât cele creştine, cât şi cele musulmane”, iar comunicatul final a inclus mai multe detalii despre discuţiile purtate.

La finalul reuniunii, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, i-a invitat pe Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Autocefale sosiţi la Amman să participe împreună la o rugăciune pentru pacea în lume, încetarea bolilor şi a suferinţei pentru creştini, precum şi pentru unitatea Bisericii Ortodoxe. Rugăciunea a avut loc în Biserica Învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.