Dialogul dintre instituțiile europene și cultele religioase reafirmat la Palatul Cotroceni

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 07 Mai 2026

La Palatul Cotroceni din Bucu­rești s-a desfășurat astăzi, 7 mai, con­ferința cu tema „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comu­nitățile religioase din Europa”, eveniment organizat în cadrul dialogului instituțional dintre autori­tățile europene și cultele religioase, cu prilejul celebrării Zilei Europei din data de 9 mai. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment a fost Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieștea­nul, Episcop-vicar patriarhal.

Manifestarea a avut loc la biserica din incinta Palatului Cotroceni și în Sala Unirii a complexului, reunind reprezentanți ai Bisericilor și cultelor recunoscute, ai mediului academic și instituțional, precum și studenți interesați de tematica dialogului european și a cooperării dintre instituțiile Uniunii Europene și comunitățile religioase. 

Conferința a debutat prin cuvântul de deschidere susținut de părintele Alexandru Bodoros, slujitor la biserica Palatului Cotroceni. În continuare, Mădălina Gabriela-Fătu, consilier de stat în cadrul Secretariatului General al Adminis­trației Prezidențiale, a dat citire mesajul Președintelui României, Nicușor-Daniel Dan. „Conferința «Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa» confirmă faptul că, la nivel european, există o puternică legătură instituțională cu Bisericile și comunitățile creștine. Rolul liderilor cultelor religioase este definitoriu în societatea românească, având întotdeauna un cuvânt de spus în relația României cu Europa. Prin valorile morale pe care le promovați în spațiul public, într-un cadru constituțional care garantează și stimulează dialogul, libera afiliere și apartenența religioasă, transmiteți un puternic mesaj de solidaritate, responsabilitate și unitate în fața adversităților și față de semeni”, a transmis Președintele României. 

Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte, a evidențiat, în cuvântul său, contribuția tradiției creștine și a libertății religioase la definirea identității culturale și spirituale a Europei: „Aceste evenimente, găzduite de Biserica Palatului Cotroceni și de Administrația Preziden­țială, arată două realități care oglindesc, de fapt, locul cultelor în societatea românească, în prezent și în istorie. Această biserică recuperează o tradiție, o istorie care a încercat să fie frântă de perioada comunistă, iar noi, cei din prezent, avem datoria să o repunem în valoare. Sărbătoarea Zilei Libertății Religioase, din 16 mai, inițiativă a Secretariatului de Stat pentru Culte, de asemenea, aduce în actualitate doi piloni esențiali ai relației statului român, în dimensiunea sa spirituală și religioasă, cu Uniunea Europeană și cu insti­tuțiile europene. Pe de o parte, declarația din 16 mai 2000, când toți liderii religioși din România, la Snagov, au semnat pentru parcursul european al țării noastre și în al doilea rând, Legea libertății religioase și a regimului general al cultelor, nr. 489/2006, reprezintă un pas important al țării noastre în crearea unui cadru predictibil al vieții religioase din România și al interacțiunii dintre neutralitatea statului și autonomia cultelor religioase”, a concluzionat secretarul de stat pentru Culte.

Întâlnirea a continuat cu referatul principal al evenimentului, sus­ținut de pr. prof. univ. dr. Sorin Șelaru, consilier patriarhal și directorul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, care a evidențiat rolul dialogului instituțional dintre Uniunea Europeană și cultele religioase. „Bisericile sunt invitate să contribuie la procesul de elaborare a politicilor Uniunii Europene, în special prin consultările publice organizate de Comisia Europeană. Dialogul oficial este structurat prin reuniuni la nivel înalt între liderii religioși europeni și reprezentanți ai instituțiilor europene, seminarii, conferințe, dezbateri, expoziții în Parlamentul European și întâlniri cu reprezentanții statelor care dețin președinția rotativă a Uniunii Europene. Uniunea Europeană a dezvoltat astfel un dialog instituțional și structurat cu Bisericile din Europa, iar legislația europeană recunoaște contribuția specifică a comunităților religioase în societate și necesitatea dialogului dintre instituțiile politice și orga­nizațiile religioase. Prin aceasta, Uniunea Europeană recunoaște faptul că religia are un rol important în societatea civilă și că această contribuție poate fi valorificată pentru consolidarea binelui comun și a comunității”, a spus părintele profesor Sorin Șelaru. 

Programul a continuat cu inter­venții din partea reprezentanților mediului academic și cu o sesiune de întrebări adresate de studenți.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a evidențiat contribuția dialogului Bisericii cu instituțiile europene la întărirea valorilor creștine în spațiul public: „Biserica Ortodoxă Română a îmbrățișat încă de la început proiectul național de integrare în Uniunea Europeană, nu doar prin semnarea Acordului de la Snagov, ci și prin numeroase simpozioane, studii și volume dedicate Uniunii Europene și beneficiilor care decurg din eventuala intrare a țării noastre în această structură europeană. În ceea ce privește implicarea Bisericii noastre la Bruxelles, anul 2007 înseamnă intrarea României în Uniunea Europeană, iar tot atunci începe și păstorirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care s-a preocupat încă de la început de organizarea Reprezen­tan­ței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, de găsirea unui sediu și a unei biserici. De asemenea, prin inițiativa Preafericirii Sale, anual, grupuri de profesori de teologie, angajați ai administrațiilor eparhiale, studenți și doctoranzi vizitează instituțiile europene, adesea însoțiți de părintele profesor Sorin Șelaru, pentru a vedea modul în care acestea funcționează. Totodată, în cadrul instituțiilor europene lucrează numeroși tineri din România, traducători și funcționari, majoritatea creștini practicanți, iar parohiile românești din Bruxelles sunt pline duminica și în sărbători. Această prezență arată atât valoarea pregătirii profesionale a tinerilor noștri, cât și păstrarea identității lor creștine. Acest context reflectă și apropierea firească dintre institu­țiile statului și Biserică, o relație care în istoria românească modernă a fost adesea una de colaborare, inclusiv din punct de vedere simbolic și geografic. Uniunea Europeană aduce beneficii incontestabile României și Bisericii Ortodoxe, inclusiv prin consolidarea prezenței diasporei românești, dar rămâne important ca dialogul să fie unul echilibrat și fidel principiilor sale, inclusiv neutralității religioase, prevăzute în tratatele europene”. 

În încheiere, cei prezenți au luat parte, în Galeria Basarabilor din Sala Unirii a Palatului Cotroceni, la vernisajul expoziției „România - destinație europeană cultural-religioasă de referință”, organizată de Nicoleta-Ramona Dinu, consilier de stat pentru guvernanță corporativă și turism în Administrația Prezi­den­țială, în parteneriat cu Patriarhia Română, unde au putut admira fotografii realizate de fotografii Agenției de știri BASILICA a Patriarhiei Române, precum și icoane ce aparțin Sectorului cultură și patrimoniu religios al Administrației Patriarhale.

Printre invitații la eveniment s-au numărat părintele arhim. Augustin Coman, consilier patriarhal; pr. Valentin Fătu, consilier patriarhal; pr. lect. dr. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București; arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal şi directorul Agenţiei de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române; pr. Mihai Mușat, secretar patriarhal.