Dialogul inter-religios din perspectivă ortodoxă
Pentru a înţelege fundamentele religioase ale dialogului inter-religios din perspectivă ortodoxă, trebuie analizate punctele doctrinare specifice Ortodoxiei ce stau la baza acestei realizări. PS Anastasios Yannoulatos pune în legătură abordarea ortodoxă faţă de alte religii cu Triadologia. Trebuie cercetată Sfânta Scriptură pentru a descoperi baza acestui dialog. Există un singur Dumnezeu: "Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu, şi nu este niciun Dumnezeu afară de Mine" (Is. 45, 3). Astfel, întreaga umanitate are origine comună: "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Fac. 1, 27). Dumnezeu a încheiat mai multe legăminte cu umanitatea: cu Adam, cu Noe, cu Avraam (Fac. 8, 9, 12). Avem exemple din Sfânta Scriptură de oameni care au respectat poruncile divine, deşi nu erau evrei: Enoh, Melchisedec şi Iov. Dumnezeu este stăpânul întregului pământ: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea (Ps. 23, 1). Aceeaşi veste este anunţată şi de profeţi: "Căci de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui… numele Meu este slăvit printre neamuri, şi în orice parte se aduce tămâie pentru numele Meu şi jertfă curată, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul cel Atotputernic" (Mal. 1, 11).
Un rol important în abordarea celorlalte religii îl reprezintă Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ioan 1, 14) sau: "Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, că să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16). După Înviere, Hristos primeşte "toată puterea în cer şi pe pământ" (Matei, 28, 18). Mântuitorul a apreciat purtarea celor ce nu erau evrei: femeia cananeeancă (Matei 21-28), sutaşul roman (Matei 8, 10), iar în "Faptele Apostolilor" ni se relatează despre credinţa lui Corneliu (F.A. 10, 1 - 11, 16). Un moment important în propovăduirea creştină către cei de altă credinţă este reprezentat de predica Sfântului Apostol Pavel în Areopag (F.A. 17, 22-31). (Adrian Boldişor)