Dialoguri duhovnicești cu tineri din Eparhia Caransebeșului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 11 Aprilie 2022

În săptămâna a 5-a din Postul Mare, Prea­sfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul tinerilor ortodocşi, cărora le-a vorbit pe marginea unor subiecte de actualitate. De asemenea, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie din Duminica Sfintei Maria Egipteanca în mijlocul obştii Mănăstirii Brebu din judeţul Caraş-Severin.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat joi, 7 aprilie, o întâlnire duhovnicească, în cadrul căreia au fost discutate tematici generale privind modul de trăire a vieţii potrivit învăţăturii creştine, cu precădere în Postul Mare. Întrunirea care a avut loc la demisolul Bisericii „Schimbarea la Față” din Reșița a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, ne-a transmis arhidiaconul Pavel Canea.

Ierarhul a început seara duhovnicească rostind o rugăciune, apoi invitându-i pe cei prezenți la un moment de meditație, în cadrul căruia a lecturat fragmente din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, subliniind apoi modul în care învăţăturile cuprinse în acest imn de pocăinţă pot fi aplicate în trăirea unei vieți creștinești, în perioada Postului Mare, dar și în alte timpuri stăpânite de confuzie și dezbinare. În a doua parte a întâlnirii, ierarhul a răspuns întrebărilor publicului privind în special pravila de rugăciune, valorile creştine, dar şi aspecte legate de viaţa şi rânduiala liturgică din perioada Postului Mare.
„În această seară, ne-am întărit duhov­nicește unii pe ceilalți și credem că, prin aceste întrebări și răspunsuri, prin acest dialog, ne purtăm și ne vom purta în continuare sarcinile unii altora, pentru a împlini cu adevărat Legea lui Hristos, întrucât cel care întreabă își dorește mântuirea”, a spus ierarhul la final.

În Duminica a 5-a a Sfântului şi Marelui Post, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a poposit în mijlocul vieţuitorilor şi pelerinilor Mănăstirii Brebu din județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica aşezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian le-a vorbit celor prezenți despre textul evanghelic rânduit, dar şi despre nevoinţa Cuvioasei Maria Egipteanca, cinstită în această zi.