„Dialoguri la ţintă“
Proiectul „Dialoguri la ţintă", organizat de voluntarii Comisiei Misionare de la Colegiul „Sfântul Nicolae" din Iaşi, şi-a continuat parcursul şi a făcut posibilă o nouă întâlnire. Vineri, 4 mai 2018, părintele arhimandrit lect. univ. dr. Nathanael Neacşu i-a invitat la dialog pe elevii claselor a X-a.
La clasa a X-a E, în prezenţa profesoarei de religie, insp. şcolar Denisia Mănoiu, cadru didactic al Colegiului Naţional „Costache Negruzzi", părintele a abordat tema „Interculturalitate şi discernământ". Moderatorul s-a raportat la preocupările cotidiene ale tinerilor şi a încercăt să le răspundă dilemelor vârstei. Discuţia a vizat subiecte de interes, plecând de la geneză şi ajungând la moarte, implicând concepţii precum libertatea, care poate înnobila sau poate îngrădi tânărul, legile naturale, ca loialitatea şi dragostea, dar şi gândurile şi trăirile adolescentului. Ideea principală a discuţiei a fost că „aflarea lui Dumnezeu este o căutare continuă, deoarece Dumnezeu se descoperă prin gust, prin cunoaştere".
O altă întâlnire s-a desfăşurat la clasa a X-a F a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă", specializarea Arta Actorului, alături de prof. Alexandra Budu. Părintele Nathanael a abordat aceeaşi temă, reuşind totuşi să se transpună în locul elevilor şi să demonstreze că arta teatrului nu este contrară credinţei creştine, dacă se respectă o singură condiţie: „Ca tot ceea ce faci să faci cu o constiinţă creştină, ca înainte şi după teatru să te gândeşti la Dumnezeu". Invitatul le-a atras elevilor atenţia asupra faptului că „marile glorii au în spate marile depresii deoarece, după ce se termină aplauzele, rămâne golul."
Curiozitatea vârstei l-a îndemnat pe părintele Nathanael Neacşu să abordeze diverse subiecte, legate de dilemele şi sensul vieţii, afirmând că „tot ceea ce contează în viaţa noastră este să răspundem dragostei lui Dumnezeu" şi că „orice creştin ar trebui să fie un artist pentru că orice artist este inspirat".
(Huţanu Oana-Maria, Popescu Ana-Maria)