Diaspora - o realitate a societăţii actuale, simpozion interreligios la Palatul Patriarhiei

Data: 28 Mai 2012

În zilele de 29 şi 30 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, va avea loc simpozionul interreligios Diaspora - o realitate a societăţii actuale, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Centrul Sapir din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Astăzi, 29 mai 2012, ora 10:00, la deschiderea simpozionului vor fi adresate mesaje oficiale din partea Patriarhiei Române, Comitetului evreiesc pentru relaţii interreligioase din Israel, Preşedinţiei României, Guvernului României şi Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. La simpozion vor participa ierarhi şi profesori de teologie ai Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi străinătate, rabini şi reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din Israel, Elveţia, Franţa şi Statele Unite ale Americii. Miercuri, 30 mai 2012, ora 11:15, la Palatul Patriarhiei, vor fi făcute declaraţii de presă la încheierea simpozionului interreligios Diaspora - o realitate a societăţii actuale. Scopul simpozionului constă în aprofundarea semnificaţiei spirituale a Diasporei şi promovarea cooperării practice în plan social. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)