Diaspora românească: Ore de cateheză la parohia „Sfântul Nicolae“ din Offenbach

Un articol de: Ioan Bușagă - 14 Ianuarie 2010

La parohia ortodoxă „Sfântul Nicolae“ din Offenbach, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, s-a iniţiat un program de catehizare a copiilor, prin strădania părintelui paroh Ştefan Anghel şi a credincioşilor din cadrul acestei comunităţi. Din noiembrie 2002, cu susţinerea românilor din zona Offenbach-Frankfurt-Main, s-a cumpărat o clădire în Offenbach, pe Backstr. 16, destinată special pentru a sluji drept lăcaş de cult. În cadrul acestei comunităţi, pe lângă activităţile liturgice obişnuite şi orele de cateheză, au loc tabere creştine şi diverse activităţi social-filantropice.

Scopul programului catehetic este educarea comportamentului moral prin cunoaşterea învăţăturii de credinţă creştină şi deprinderea practicării rugăciunii şi a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe Române. La acest program participă orice doritor, indiferent de vârstă, limbă vorbită sau credinţă, iar materialul didactic de informare este adaptat la nivelul de cunoştinţe al fiecărui participant şi este bazat pe cunoştinţe biblice, liturgice şi lecturi din texte duhovniceşti, informează site-ul parohiei româneşti din Offenbach. La fiecare lecţie se folosesc materiale ilustrative şi se învaţă rugăciuni sau poezii, accentuându-se partea aplicativă. Printre participanţii la programul de catehizare se numără chiar şi foarte mulţi părinţi, care se folosesc de şansa pe care nu au avut-o în perioada copilăriei, şi cei care dobâdesc mai multe cunoştiinţe devin chiar „învăţători“ în cadrul orelor de cateheză. În fiecare an, cei prezenţi la acest program organizează tabere de scurtă durată, unde se aprofundează cunoştiinţele prin aplicaţii practice. Participanţii învaţă îndeletnicirea vopsitului ouălor de Paşti, învaţă colinde şi au loc de asemenea şi diverse acţiuni social-filantropice. Activităţi culturale Parohia „Sfântul Nicolae“ din Offenbach s-a înfiinţat în anul 1974, la dorinţa unui grup de emigranţi români, cu binecuvântarea Patriarhiei Române, iar din noiembrie 2002, cu susţinerea românilor din zona Offenbach-Frankfurt-Main, s-a cumpărat o clădire în Offenbach, pe Backstr. 16, destinată special pentru a sluji drept lăcaş de cult, unde se oficiază Sfânta Liturghie, Vecernia, Utrenia, Sfintele Taine şi ierurgii precum Sfântul Botez, Cununia, Sfântul Maslu. În continuare au loc lucrări de amenajare şi decorare, prin voia şi ajutorul Domnului urmând să fie realizată şi pictura bisericii. Parohia „Sfântul Nicolae“ se implică şi într-o serie de seri culturale româneşti, standuri româneşti, pelerinaje şi călătorii de studii, precum şi alte activităţi culturale şi sociale, potrivit site-ului parohiei româneşti din Offenbach.