Dicţionar de muzică bisericească românească
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Dicţionarul de muzică bisericească românească, coordonat de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, pr. prof. dr. Nicolae Necula, pr. prof. dr. Vasile Stanciu şi arhid. prof. dr. Sebastian Barbu-Bucur.
Dicţionarul, care cuprinde peste 900 de pagini, conţine termeni muzicali şi liturgici, informaţii despre manuscrise şi tipărituri muzicale, pe notaţie psaltică sau liniară, sau pe ambele notaţii; corale, şcoli de cântăreţi, seminare, academii, institute, facultăţi; coruri, protopsalţi, compozitori de muzică psaltică şi liniară, copişti, muzicologi, profesori de muzică religioasă (clerici şi mireni), istoriografi, cronicari; publicaţii muzicale bisericeşti ş.a. Acesta reprezintă o sinteză a elementelor de bază ale muzicii bisericeşti şi ale liturgicii în general din spaţiul românesc şi cu referiri, acolo unde a fost necesar, la istoria şi universalitatea muzicii bisericeşti din întreg spaţiul ortodox.
Dicţionarul de muzică bisericească românească a fost realizat de profesori universitari de la facultăţile de teologie ortodoxă din toată ţara, specializările Muzică bisericească şi ritual şi Teologie liturgică. Lor li s-au adăugat unele cadre didactice de specialitate de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi de la alte instituţii muzicale de învăţământ universitar din ţară. Aceştia au fost îndrumaţi de ierarhi din Subcomisia de muzică bisericească şi liturgică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Secretarii comisiei sunt: pr. Zaharia Matei, pr. Stelian Ionaşcu şi pr. Alexandru-Marius Dumitrescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Prezentul dicţionar conţine informaţii diverse din domeniul liturgico-muzical bisericesc, expuse pe înţelesul publicului larg.