Dicţionar economic

Data: 07 Mai 2008

acord barter: un schimb de mărfuri de valori egale între două firme, fără intervenţia transferurilor băneşti;

acord de cliring: acord prin care se efectuează compensarea datoriilor reciproce, fără valută efectivă sau aur, indiferent de provenienţa comercială sau financiară a acestor datorii; acord swap: acord bilateral între băncile centrale, prin care părţile semnatare se obligă să-şi pună reciproc la dispoziţie, la cerere, o sumă de bani în valută proprie, în cadrul unui plafon prestabilit; acreditare: împuternicire dată unei persoane prin scrisoare de acreditare, într-o calitate diplomatică; acreditiv: document prin care o bancă, la cererea clientului său deschide unui terţ un credit pentru o sumă şi o durată determinate, la o agenţie sau o bancă corespondentă. Este un angajament al băncii, făcut la cererea clientului său, de onorare a unui document sau cerere de plată; acesta poate fi un acord de onorare a plăţii sau o declaraţie că banca este autorizată să onoreze plata. Acesta presupune că în contul clientului la banca emitentă a acreditivului există suma necesară acoperirii creditului şi care nu va putea fi utilizată decât în acest scop.