Dicționar economic
DAE (Dobândă Anuală Efectivă) exprimă sub formă procentuală costul total al unui credit. Rolul DAE este tocmai de a aduce la acelaşi numitor comun toate costurile unui credit. Mai precis, DAE transformă şi comisioanele aferente unui împrumut sub forma unei dobânzi. În acest fel, devine posibilă compararea a două credite, indiferent de tipul comisioanelor percepute. Iar diferenţa dintre DAE şi rata dobânzii se datorează în mare parte acestor costuri suplimentare: comisioane iniţiale, lunare, anuale, prime de asigurare de viaţă, etc.
Descoperire de cont: facilitate de creditare acordată de către o bancă clientului său şi care constă în posibilitatea retragerii din cont a unei sume mai mari decât cea existentă. Se mai numeşte overdraft. Devalorizare: diminuare a valorii monedei naţionale în raport cu una sau mai multe valute de referinţă sau cu preţul aurului. Devalorizarea poate ajuta o ţară să îşi diminueze deficitul balanţei de plăţi prin creşterea cererii de export concomitent cu scăderea cererii interne de importuri. Dividend: parte din profitul unei companii atribuită fiecărui acţionar proporţional cu numărul de acţiuni deţinute.