Dicţionar liturgic

- litanie ( - liti, i = rugăciune, procesiune): era, în primele veacuri ale Bisericii, dar şi astăzi, rugăciunea obştească făcută de mulţimea credincioşilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă, afară din biserică sau chiar afară din sat sau oraş. Această formă de litanie-procesiune se făcea în vechime mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi (secetă, inundaţii, molime, războaie, cutremure etc.), când, prin cântări religioase şi rugăciuni, se invoca mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea nenorocirilor. Asemenea litanii sau procesiuni cu rugăciuni ocazionale (ex., sfeştanii pentru ploaie, când e secetă) le face şi azi Biserica Ortodoxă. Litii (litanii) se numeau şi procesiunile de noapte, organizate de Sf. Ioan Gură de Aur (când era patriarh la Constantinopol), precum şi de alţi mari ierarhi din sec. IV-V, pentru combaterea ereziilor cu ajutorul imnelor ortodoxe, cântate de credincioşi. La rugăciunile vechilor litii procesionale, s-a adăugat, cu timpul, un ceremonial nou, în cadrul căruia se binecuvintează artosele (pâinile) adu-se de credincioşi la biserică împreună cu puţin vin şi untdelemn, la sfârşitul slujbei Vecerniei din ajunul marilor praznice, spre cinstirea şi pomenirea sfinţilor sărbătoriţi. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)