Dicţionar liturgic

cădire sau tămâiere - un act al cultului extern în Biserica Ortodoxă. Folosirea tămâiei este o tradiţie foarte veche, care se găseşte nu numai la creştini, ci şi în practica religioasă a popoarelor păgâne şi la iudei. Cădirea se face în timpul Sfintelor Taine şi a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugăciunii credincioşilor, de slăvire şi cinstire a lui Dumnezeu şi a Mântuitorului Iisus Hristos. Aşa cum mireasma tămâiei se ridică la cer, tot aşa şi rugăciunea creştinilor se ridică la tronul lui Dumnezeu: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta“.

Fiecare moment al cădirii îşi are simbolismul său. Astfel, cădirea din timpul citirii Apostolului se face în cinstea Evangheliei care urmează a se citi şi simbolizează atât pe Sfinţii Apostoli, cât şi învăţătura Evangheliei răspândită de ei. Cădirea care se face la ecfonisul „Mai ales pentru Prea Sfânta, Curata, Preabinecuvântata...“ se face în cinstea Sfintelor Daruri, după sfinţirea şi prefacerea lor, cât şi în cinstea Maicii Domnului, care se pomeneşte acum. Tămâierea Sfintelor Daruri înainte de ducerea lor la proscomidiar simbolizează harul Sfântului Duh dat Sfinţilor Apostoli după Învierea lui Hristos. Cădirea din timpul Cântării heruvimice simbolizează ungerea cu miresme a Mântuitorului după pogorârea de pe Cruce. De aceea, după ieşirea cu Cinstitele Daruri, preotul rosteşte troparele de îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l l-a pus“ etc.