Dicţionar liturgic

Coliva este un dar sau o ofrandă care se aduce pentru sufletele morţilor la zilele rânduite pentru pomenirea lor (în ritualul Bisericii Ortodoxe, la români). Ea se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau cu zahăr şi se amestecă şi cu nuci pisate şi aromate. Semnificaţia colivei constă în mărturisirea credinţei în nemurire şi în înviere. Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă“. În aceste cuvinte El arată că grăuntele de grâu este un simbol al învierii ascunse în inima morţii şi un simbol al lucrării mântuitoare a lui Hristos prin moarte şi înviere. Mulţimea boabelor de grâu care au devenit un singur trup este un simbol al unităţii oamenilor diferiţi într-o singură Biserică (Didahia).

Sf. Apostol Pavel arată legătura mistică dintre grâu şi sufletul uman care creşte prin Evanghelie: „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească“ (I Corinteni 3, 6). „Dulciurile şi aromele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pentru care se face coliva, sau dulceaţa vieţii celei veşnice pe care sperăm să o dobândească mortul“ (Mitrofanovici V., dr. Liturgica Bisericii Ortodoxe, Cernăuţi, 1929, p. 905). Coliva se face la parastase, la sâmbetele morţilor (Moşi) înscrise în calendar; împreună cu coliva se aduc şi colaci sau pâine, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos.