Dicţionar liturgic

- Agheazma mare se săvârşeşte o dată pe an, la Bobotează (6 ianuarie), pentru că aminteşte de ziua când Mântuitorul a primit botezul în apa Iordanului, de la Sfântul Ioan Botezătorul. Rânduiala slujbei se află în cartea numită Molitfelnic şi se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii (între Rugăciunea Amvonului şi otpust). În textul rugăciunii de sfinţire se arată efectele Aghezmei Mari: „Izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească... toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...“ (Molitfelnic, Bucureşti, 1937, p. 170). Agheazma mare e folosită de arhiereu la sfinţirea bisericii, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. Agheazma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată.

Agheazma în Biserică se ţine într-un vas anume, numit Agheazmatar, şi e folosită de preot la numeroase slujbe (ierurgii): la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti, la sfinţirea prapurilor, la sfinţirea prin stropire a caselor, a lucrurilor şi a persoanelor, la „mersul cu botezul“, în ajunul Bobotezei şi în alte zile, când, după tradiţia locală, preoţii vizitează parohia (la Înălţarea Sfintei Cruci, în Vinerea Izvorului Tămăduirii şi, pe alocuri, la 1 august, când începe Postul Sfintei Mării, precum şi în Postul Mare etc.).