Dicţionar liturgic

Minei - este cartea de cult a Bisericii Ortodoxe care cuprinde slujbele şi cântările dintr-o lună, structurate pe fiecare zi, cu sfântul, sfinţii sau sărbătoarea respectivă a zilei. El este numit şi Minologhion.

Există 12 Minee, după cele doisprezece luni, în care sunt cuprinse zilele sfinţilor (în fiecare zi este prăznuit un sfânt sau mai mulţi) şi sărbătorile fixe. Fiecare Minei poartă numele lunii pentru care a fost scris (Mineiul pe decembrie, Mineiul pe octombrie etc). Primul Minei este Mineiul pe septembrie, pentru că 1 septembrie marchează începutul anului bisericesc (Indiction, de la latinescul indictio â perioadă, răstimp). Mineiul cuprinde, pe lângă tipicul slujbei, şi viaţa sfântului ori istoricul sărbătorii, sub numele de Sinaxar ( - sinago â a aduna). Mineiul se foloseşte în Biserică tot anul, împreună cu Octoihul, Triodul sau Penticostarul. Primul Minei în limba română a apărut în anul 1846, prin grija egumenului Neonil, de la Mănăstirea Neamţ; Diaconul (I) este a treia slujire sacerdotală în Biserica Ortodoxă, alături de episcop şi preot. Diaconii au fost aleşi de către Apostoli pentru a sluji la mese şi pentru a ajuta pe episcopi şi preoţi în slujirea liturgică (Fapte 6, 1-7). După alegerea lor, diaconii au fost hirotoniţi: „Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei“ (Fapte 1, 6). Primii diaconi menţionaţi au fost 7 la număr. Ei ajutau la o mai bună organizare a agapelor (mese frăţeşti) şi la ajutorarea săracilor din primele comunităţi creştine. Diaconul nu poate săvârşi nici o Sfântă Taină singur, dar poate duce Sfânta Împărtăşanie celor bolnavi, bătrâni etc. Diaconul are nevoie de binecuvântarea episcopului şi a preotului în tot ceea ce săvârşeşte în cadrul cultului: de la îmbrăcarea veşmintelor, la tămâiere, la citirea Apostolului sau a Sfintei Evanghelii. Diaconul, în timpul Sfintei Liturghii, este prezent mai mult în rândul credincioşilor, sub policandru sau pe solee, în timpul majorităţii ecteniilor din cadrul Sfintei Liturghii. El cheamă poporul lui Dumnezeu la rugăciune prin apelul „Domnului să ne rugăm“, însoţit de cereri felurite. Diaconii sunt egali între ei. Totuşi, în ritualul bizantin s-a impus, treptat, slujirea de arhidiacon, diaconul aflat în slujirea unui episcop, slujire uneori mai importantă decât trepte superioare sacerdotale (în Patriarhia de Constantinopol arhidiaconul avea o mare putere administrativă).