Dicţionar liturgic

Doxologie sau Slavoslovie, numită şi Mărinda sau Imnul îngeresc - termenul semnifică orice imn de slavă adus lui Dumnezeu. În sens restrâns, există două doxologii: Doxologia mică („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“), folosită în toate serviciile cultului liturgic ca fundament trinitar al rugăciunii, şi Doxologia mare („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...“), care are ca bază cântarea îngerilor. Acestea sunt primele imne creştine deosebite de cele din Sfânta Scriptură, dar alcătuite pe baza şi după modelul acestora. De modelul biblic nu s-au îndepărtat nici alte imne mari de mai târziu, ca „Născătoare de Dumnezeu, bucură-te...“ (cântat astăzi la Litie), considerat a fi unul dintre cele mai vechi imne mari, având la bază salutul Elisabetei către Fecioara Maria, după Buna Vestire (Luca 1, 28 şi 48).

În trecut, Doxologia se cânta în momentul în care se arăta pe cer prima rază de soare şi începea, ca şi azi, cu ecfonisul: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina“, Dumnezeu fiind „Soarele cel adevărat şi Lumina cea adevărată“, izvor al luminii naturale şi al celei spirituale. În imnul de slavă adus lui Dumnezeu de către Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, Hristos Cel aşteptat este numit „Răsăritul cel de Sus“ (Luca 1, 78). La început (sfârşitul secolului I), Doxologia a fost întrebuinţată în serviciul liturgic sub forma sa cea mai simplă, ca imnul cântat de îngeri la Naşterea Domnului. În forma de astăzi, Doxologia este, deopotrivă, un imn cu caracter trinitar, un imn de laudă către Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh („Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Doamne Fiule, Unule Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte!“).