Dicţionar liturgic

Pripeálă (pripéli), s.f. - (Înv.) Refren de muzică religioasă (slv. pripala â cântare grăbită, de aici şi verbul românesc a se pripi), este o parte componentă a troparului, fiind stihul scurt de invocare (ex. „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi“) care precede textul troparelor din rânduiala Aghezmei mici (ex. la troparul „Ceea ce ai primit bucurie prin înger“) sau la Paraclisul Maicii Domnului. Pripeala este şi un fel de refren care se repetă (slv. priveave - cântare cu refren doxologic), care începe cu „Bucură-te“ şi reprezintă frânturi din diferite imne şi rugăciuni pentru Maica Domnului. Tot pripeli sunt imnele care se cântă după Polieleu, în cinstea sfinţilor. Aceste imne numite astăzi Mărimuri se formează din stihuri culese din diferiţi psalmi (psalmi aleşi, cum se mai numesc aceste imne) şi prin care se preamăreşte, potrivit sărbătorii, numele lui Dumnezeu, al Sfintei Fecioare sau al sfântului respectiv. Pripeala se cânta odinioară în mănăstiri, înaintea icoanei sfântului prăznuit, spre a se sublinia că slujba respectivă e drept multumită pentru binefacerile acelui sfânt. Pripelile încep de obicei cu: „Veniţi toţi credincioşii“; aceste compoziţii se atribuie unui imnograf român, din secolul al XIV-lea, Kyr Filotei Monahul (probabil de la Cozia), fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)