Dicţionar liturgic: Polihroniu

Polihroniul (gr.poli - mult şi hronos - timp, mult timp, mulţi ani) este partea finală a slujbei de Te Deum. În acest moment al slujbei, preotul (în sobor, protosul) ia Sfânta Cruce, merge pe solee şi, stând cu faţa spre credincioşi, rosteşte cele trei formule de urare: cea dintâi pentru conducătorii ţării, a doua pentru căpeteniile bisericeşti (ierarhul locului, patriarhul sau membrii Sfântului Sinod), iar a treia urare o face pentru cei de faţă şi pentru tot poporul. Dacă este diacon, acesta va rosti formulele respective, din mijlocul bisericii, cu faţa spre răsărit. După fiecare formulă, preotul (protosul) înalţă Sfânta Cruce şi rosteşte: "Mulţi ani trăiască!", făcând totodată semnul binecuvântării, prima dată spre apus, a doua oară spre miazăzi (strana dreaptă), iar a treia oară spre miazănoapte (strana stângă). De fiecare dată, cântăreţii (corul, credincioşii) cântă: "Mulţi ani trăiască!", de trei ori.