Dicţionar religios: Ce este orarul?

Că veşmintele liturgice îmbrăcate de membrii clerului au o mare însemnătate încă din vechime este un lucru foarte clar pentru toţi. Printre aceste veşminte se numără şi "orarul". Prin urmare, vom descrie mai departe această piesă vestimentară liturgică.

În primul rând, denumirea vine din latinescul "oro, orare", adică "a se ruga". În al doilea rând, orarul este o piesă vestimentară specifică treptei diaconeşti. Astăzi el are o formă de fâşie îngustă de stofă, mătase, bumbac sau in, adesea brodată cu fire argintii sau aurii, care formează cruci, frunze sau spice de grâu. În plus, acesta se face de obicei din acelaşi material ca stiharul diaconesc. El se aşază pe umărul stâng, aşa încât un capăt al lui să vină peste spate până jos la picoare, iar cu capătul celălat se trece peste piept, pe sub braţul drept şi se aduce prin spate pe umărul stâng, tot până la picioare. În timpul sfintelor slujbe, diaconul prinde orarul cu trei degete de la mâna dreaptă şi îl ridică până la nivelul frunţii. Prin acest semn al ridicării mâinii, diaconul îi cheamă pe credincioşi la rugăciune ori la o mai mare atenţie la cele ce se citesc în Biserică. De asemenea, când îl îmbracă, în semn de respect, diaconul sărută crucea de pe el rostind cunoscutele cuvinte din Isaia 4, 3: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot". Acest verset reprezintă imnul heruvimilor din viziunea proorocului. Cât priveşte originea orarului, o bună parte dintre teologii Bisericii noastre susţin că orarul ar fi fost la început o pânză subţire, albă, îngustă şi lungă, pe care o purtau pe mână diaconii pentru a da semnalul rugăciunii. Tot la fel, în legea Vechiului Testament, această pânză era ridicată de mai-marele sinagogii în anumite momente, pentru ca poporul să răspundă "Amin". Cu acelaşi scop este introdus şi în Biserica creştină. Pentru început el arăta participanţilor la sfintele slujbe momentele în care rugăciunea trebuia făcută mai intens sau chiar timpul în care trebuiau să se roage. Primul document cu privire la existenţa orarului îl constituie canoanele 22 şi 23 ale Sinodului din Laodiceea, ţinut în secolul al IV-lea, care interzic ipodiaconilor şi cântăreţilor purtarea orarului. Nu în ultimul rând, simbolistica acestui veşmânt este una foarte importantă. Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului, orarul reprezintă firea nevăzută a îngerilor, iar atârnarea lui pe umeri simbolizează aripile acestora. Tot la fel, pe el stă adesea scris cântarea îngerilor "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot..." care arată importanţa diaconului în cultul Bisericii. Prin urmare, cele mai importante aspecte pe care trebuie să le reţinem cu privire la acest veşmânt se referă la faptul că, pe de o parte, el este purtat doar de către diaconi, pe de altă parte este strâns legat de momentele de rugăciune intensă, ridicarea lui cu trei degete de către diacon fiind un moment în care participanţii la slujbe trebuie să trăiască conştient timpul rugăciunii.