Dicţionar teologic

- Doxologia ( - doxologhia = slăvire, mărire, imn de slavă, Te Deum; - doxologo, eo = a slăvi pe Dumnezeu, a cânta imne de laudă lui Dumnezeu) sau Slavoslovia este o cântare de laudă adusă lui Dumnezeu şi care se cântă la slujba Utreniei (după exclamaţia liturgică: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!“).

În trecut, Doxologia se cânta în momentul când se arăta pe cer prima rază de soare şi începea, ca şi azi, cu ecfonisul: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina“, Dumnezeu fiind „Soarele cel adevărat şi lumina cea adevărată“, izvor al luminii naturale şi al celei spirituale. La început, (sfârşitul secolului I), Doxologia a fost întrebuinţată în serviciul liturgic sub forma sa cea mai simplă, ca imnul cântat de îngeri la Naşterea Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...“ (Luca 2, 14), care este şi azi primul verset al Doxologiei, pentru care se şi numeşte Imnul îngeresc. În forma de azi, Doxologia este un imn cu caracter trinitar, un imn de laudă către Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh („Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule... şi Duhule Sfinte!“). Prin secolul al IV-lea, el a devenit un mijloc de luptă împotriva ereziilor antitrinitare (arienii şi pnevmatomahii). Doxologia mică („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“) şi Doxologia mare („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu) sunt primele imne creştine deosebite de cele din Sfânta Scriptură, dar alcătuite pe baza şi după modelul acestora. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)