Dicţionar teologic: litier, troiță, litanie

LITIER

Vas liturgic, ca o tavă rotundă, din metal, cu patru cupe, în care se pun cele cinci pâini (litiile sau artosele), grâul, vinul și untdelemnul spre a fi binecuvântate în cadrul slujbei Litiei.

Litierul este folosit în cadrul slujbei Litiei, care se oficiază unită cu Vecernia Mare la sărbătorile importante. În cadrul slujbei Vecerniei, după rostirea ecfonisului: Fie stăpânirea Împărăţiei Tale..., la strană se cântă stihirile de la Litie. După obiceiul îndătinat în bisericile de parohie, toată rânduiala Litiei se săvârşeşte în mijlocul lăcașului de cult, înainte de Stihoavnă.

Cu timpul, litierele au devenit mai complexe, având diverse înfăţişări, fiind îmbogăţite cu elemente bisericeşti şi confecţionate din materiale preţioase.

TROIȚĂ

Cruce votivă, complexă, de cele mai multe ori din lemn sau piatră, formată din îmbinarea a trei cruci, amplasată la răspântii, pentru a aminti călătorilor de Dumnezeu și de rugăciune.

Troiţele sunt amplasate astfel pentru a-i întâmpina şi a-i proteja pe călători, care, în drumurile lor, se pot opri pentru o clipă, închinându-se şi rugându-se, cu speranţa că vor primi iertarea păcatelor şi ajutorul Bunului Dumnezeu.

Prin extensie, termenul a ajuns să desemneze orice cruce amplasată la răspântii pentru lauda lui Dumnezeu sau pentru a­min­­tirea unor evenimente is­­torice importante. Astfel de troițe din lemn s-au ridicat în ma­joritatea orașelor după Revoluția din 1989, pentru a marca evenimentul istoric sau în amintirea celor care au murit în acele zile. În unele zone ale României, sărbătoarea Sfintei Treimi (lunea după Rusalii) este numită Troiță.

LITANIE (ngr. litania)

Rugăciune stăruitoare, lungă, repetată, de invocare a Mântuitorului, a Maicii Domnului și a sfinților în vremuri de mare încercare. 

Derivă de la grecescul λιτή, care înseamnă rugăciune de mijlocire. Litaniile erau, în primele veacuri ale Bisericii, rugăciunile obștești săvârşite de mulțimea credincioșilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă, afară din biserică sau chiar afară din sat sau oraș. Această formă de litie - procesiune se făcea în vechime mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamități (secetă, inundații, molime, războaie, cutremure etc.), când, prin cântări religioase și rugăciuni, se invocau mila și îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea nenorocirilor.

Asemenea litanii sau procesiuni cu rugăciuni ocazionale (ex. rugăciuni pentru ploaie, când este secetă) le face și azi Biserica Ortodoxă.

Litanii se numeau și procesiunile de noapte, organizate de Sfântul Ioan Gură de Aur, precum și de alți mari ierarhi din sec. IV-V, pentru combaterea ereziilor cu ajutorul imnurilor ortodoxe cântate de credincioși.