Diferența dintre miopie, hipermetropie și astigmatism

Data: 30 Mai 2024

Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile, atunci când simțim că avem probleme de vedere, este bine să mergem la un consult de specialitate.

Persoanele cu miopie văd bine la aproape, dar foarte slab la dis­tanță. Cu ochelari pot vedea bine și la distanță. Persoanele cu hipermetropie au vederea slabă și la distanță, și la apropiere. Ochii acestor persoane obosesc foarte repede și de aceea au nevoie să poarte ochelari permanent, a explicat dr. Andrei Filip, medic primar oftalmolog, invitat la televiziunea MedikaTV.

La fel ca în cazul hipermetropiei, astigmatismul deteriorează vederea atât la distanță, cât și la apropiere. În cazul astigmatismului, vederea este la fel afectată fie că pacientul privește la depărtare sau de aproape, iar ochelarii îl ajută să vadă foarte bine.

O altă deficiență de vedere este prezbiopia, care apare odată cu înaintarea în vârstă, în general după 40 de ani. Cum se manifestă prezbiopia în cazul persoanelor cu miopie? Acestea nu mai văd bine cu ochelarii la distanță, iar la aproape sunt tentate să-i scoată de la ochi. În cazul persoanelor cu hipermetropie crește nevoia de ochelari și la distanță, și la apropiere. (I. N.)