Dificultăţi la plata facturilor
Aproape 7% din gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut în 2018 să-şi plătească la timp facturile la utilităţi (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza dificultăţilor financiare, arată datele publicate luni de Eurostat. Totuşi, la nivelul UE, acest procentaj a scăzut semnificativ, de la peste 10% în 2013. În 2018, mai mult de o treime dintre gospodăriile din Grecia (35,6%) s-au confruntat în ultimele 12 luni cu probleme privind plata utilităţilor la timp. Alte ţări care se confruntă cu astfel de probleme sunt Bulgaria (30,1%), Croaţia (17,5%) şi România (14,4%).