Dimineaţa profesor, după-amiaza zidar

Noul an şcolar începe astăzi. Din păcate, profesorii îşi întâmpină elevii cu salarii micşorate, manuale uzate şi fără fonduri pentru materiale didactice. Mai multe despre situaţia actuală a cadrului didactic am aflat de la profesorul Toma Filip, directorul şcolii generale din Poenari, comuna Ulmi, judeţul Giurgiu. Concluzia acestuia este că profesorul român trebuie să-şi susţină familia şi din alte surse de venit.

I-a învăţat pe copii tainele aritmeticii şi sub comunism, şi în anii democraţiei postdecembriste, în cei 37 de ani de experienţă. Nu este de acord cu cei care critică învăţământul vechiului regim, "pentru că se făcea carte şi atunci. Plus de asta, copiii erau mai axaţi pe învăţătură, neavând alte preocupări, gen internet, televizor", spune profesorul Toma Filip. Recunoaşte că erau şi neajunsuri, lipsa energiei electrice, care venea cu raţia, 2-3 ore pe zi, lipsa informării prin televizor, internet etc., atât de necesară profesorului, sau lipsa lemnelor pentru foc. Lipsuri sunt şi astăzi, în democraţie. Cel mai greu este cu salariul micşorat. "Cu un salariu de 700 de lei nu poţi face calitate în învăţământ. Din banii aceştia să faci naveta, să-ţi întemeiezi o familie şi să o şi întreţii, este imposibil!" Apoi, condiţiile din şcoală pentru desfăşurarea actului didactic sunt la pământ. Profesorii sunt nevoiţi să scoată bani din bunuzar. "Dacă e să faci o lecţie pe calculator, nu-ţi dă nimeni nimic. Testul de 5-10 minute pentru elevi pe care ar trebui să îl dai în fiecare oră, pentru că altfel nu poţi să verifici 35 de elevi, necesită coli de hârtie, o imprimantă, tuş etc. Baza materială este foarte slabă, iar la sate este inexistentă", spune profesorul de matematică. Să ceri elevilor să susţină financiar lipsa materialului didactic nu este o soluţie. Părinţii se confruntă cu aceleaşi probleme, au şi salarii mici sau sunt în şomaj. Îmbucurător este că totuşi "avem copii buni, frumoşi, curaţi, deştepţi, după cum sunt şi vremurile. Unii, însă, se axează mai mult pe distracţie decât pe învăţătură. Aici, la ţară, elevii nu pun accent pe aprofundarea lucrurilor, cum este spre exemplu în zona Vâlcei, unde sunt foarte mulţi matematicieni". Profesorul Toma Filip vede un viitor sumbru pentru învăţământ dacă nu se face o reformă totală. "Nu înţeleg de ce nu se iau modele potrivite din afară. Nu există nici un sistem de învăţământ în lumea asta care să ni se potrivească?" "Facem de toate, de la fundaţie până la acoperiş" Până atunci, soluţia pentru profesori este un al doilea job. Profesorul Toma Filip a avut mereu a doua sursă de venit practicând ale meserii. "Omul muncitor se descurcă în orice regim ar fi la putere", spune el. A încercat mai multe. În anii â80 a crescut flori în sera din spatele casei. Se trezea în fiecare dimineaţă la 4 şi-şi ducea florile în pieţele bucureştene. "Într-un an de zile câştigam puţin mai mult decât salariul anual din învăţământ. Mă desurcam foarte bine, dar era o muncă titanică, timpul liber trebuia să îl petreci acolo. Însă era şi frumos între flori". A renunţat după â89, pentru că a scăzut mult preţul. Face şi butoaie din lemn. În sat, se ştie, cine are doagele stricate la butoi vine la profesorul Toma să le repare. Acum se axează mai mult pe zidărie. S-a apucat abia după Revoluţie, cu toate că s-a născut într-o familie de zidari din zona Vâlcei şi s-a căsătorit cu educatoarea Vasilica, fiică de zidar. În timpul comunismului nu se construia aşa mult, mergea pe la cunoscuţi, dar erau lucrări mici, iar programul de la şcoală îl ţinea legat de sat, nu putea pleca pe şantierele din ţară. În schimb, casa şi-a construit-o în familie, împreună cu socrul şi cumnaţii. Când l-am întâlnit, era la muncă. De dimineaţă fusese la şcoală, iar apoi lucra împreună cu fiul său pentru un fost coleg profesor. "Facem de toate, de la fundaţie până la acoperiş. Dăm totul la gata, cum se zice." Îi place meseria de zidar, o face din dăruire. A deprins-o de mic, de la tatăl său. "N-am muncit din lăcomie aşa mare, ci din cauza nevoilor. Sincer să fiu nu puteam să stau liniştit să-mi văd de altele, să mă uit la o emisiune la televizor, să mă duc într-o excursie sau să citesc o carte? Dar nu pot nici să stau degeaba. Şi la mine acasă am început o construcţie, dar am lăsat-o pentru asta", ne spune profesorul zidar. A zidit la biserică Directorul din Poenari s-a implicat şi în viaţa satului Ghionea, din comuna Ulmi, unde locuieşte. Cu toate că este aproape de autostrada Bucureşti-Piteşti, satul nu avea drum la autostradă. De curând, satul are ieşire la autostradă, ceea ce aduce beneficii localnicilor. Dar cea mai mare realizare pentru satul acesta este ridicarea bisericii. Până în 2010, când s-a pus piatra de temelie, satul nu a avut deloc biserică. Profesorul Filip s-a implicat încă de la început în construcţia ei. "Am participat de la fundaţie până la finalizarea clopotniţei, toate bolţile şi cercurile de la biserică sunt realizate de mine. Am lucrat pentru sufletele noastre, ale copiilor, nepoţilor, părinţilor…" Părintele paroh Ionuţ Niţă are numai cuvinte frumoase despre cel care în timpul liber face zidărie. "Domnul profesor este unul dintre oamenii de bază ai parohiei, este serios şi de încredere. Este un om săritor fie că avem nevoie de ajutor financiar, fie fizic." Profesorul este mândru cu biserica cea nouă. "Am satisfacţia că s-a realizat şi în satul acesta ceva. E o bucurie mare. Oamenii vin la slujbă, le este dragă biserica. Înainte trebuia să mergem 3 kilometri până la biserica din satul vecin. Acum, fiind în sat, parcă ne este şi ruşine să nu mergem la biserică". La despărţire, l-am întrebat pe Toma Filip de ce nu a renunţat la învăţământ. Ne-a spus că îi place prea mult, nu poate. Acelaşi sfat îl dă şi colegilor profesori: "Să nu renunţe. Pentru ce au învăţat, pentru ce au muncit şi s-au chinuit atâta în facultate? Dar să nu stea degeaba, să nu fie atât de plini de ei că sunt profesori. Să nu gândească la faptul că un profesor nu se poate coborî la munca de jos." După cum spune şi profesorul zidar din Ghionea, omul muncitor se descurcă peste tot. Poate aceasta este şi soluţia ieşirii din impas a cadrelor didactice. Multă muncă, dăruire şi sacrificiu, atât pentru familie, cât şi pentru educaţie. "Am văzut copii schimbaţi datorită orei de religie" Domnule director Toma Filip, s-a împlinit cu adevărat rostul profesorului de religie în şcoala dumneavoastră? Cred că rolul profesorului de religie în şcoală este foarte important. Felul de a fi, de a vorbi este altfel decât al altui profesor. Discută cu ei cu blândeţe, materia predată la clasă îi face pe copii să fie mai buni, mai înţelegători, mai ascultători, îi face să simtă cu adevărat. Noi am avut şi preoţi care au predat religia. Aceştia parcă îi atrag altfel pe copii, chiar şi cei mai zburdalnici devin mai înţelegători, mai prietenoşi, cu frică de Dumnezeu. Religia este cam singura materie care îi adună pe copii de pe calea rea, nu mai înjură, nu se mai bat. Am văzut copii schimbaţi datorită profesorului sau a preotului care predă religia.