Din 2008, salariul minim va fi de 500 de lei
▲ „Atât patronatele, cât şi sindicatele au considerat că nivelul de 500 de lei se află în marja lor de acceptabilitate, iar Guvernul a susţinut noul nivel al salariului minim care, conform evaluărilor, nu va avea influenţe asupra inflaţiei de anul viitor“, a declarat ministrul Muncii, Paul Păcuraru ▲ Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenţia asupra posibilelor dezechilibre macroeconomice, ce pot fi determinate de creşterile salariale care nu au acoperire şi în productivitate ▲ „Creşterile de venituri ar trebui să fie sub cea mai pesimistă prognoză privind creşterea de productivitate. Altfel, există pericolul ca, apăsând prea tare pe creşterile de venituri, să dăm mai mult în termeni nominali decât în termeni reali“, a atenţionat Mugur Isărescu ▲
În urma negocierilor purtate cu patronatele şi sindicatele, Guvernul a stabilit un salariu minim unic de 500 de lei (aproximativ 150 de euro) pentru anul 2008, a anunţat ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru. Ministrul a precizat că, dacă rezultatele economice vor permite acest lucru, salariul minim ar putea creşte anul viitor şi peste acest nivel, ajungând astfel la valoarea cerută de sindicate, de 540 de lei. „Atât patronatele, cât şi sindicatele au considerat că nivelul de 500 de lei se află în marja lor de acceptabilitate, iar Guvernul a susţinut noul nivel al salariului minim care, conform evaluărilor, nu va avea influenţe asupra inflaţiei de anul viitor“, a declarat ministrul Muncii. România are două salarii minime În prezent, în România există două salarii minime pe economie, salariul negociat în contractul colectiv de muncă (CCM), de 440 lei, şi salariul garantat în plată, prin Hotărâre de Guvern, de 390 lei. În proiectul de buget pentru 2008, Guvernul a propus, iniţial, un salariu minim de 450 lei, iar oferta patronatelor pentru anul viitor era de 480 de lei. „Toată lumea a înţeles că nu se putea mai mult de 500 de lei. Acesta este nivelul maxim pe care îl pot permite condiţiile anului 2008“, a afirmat Paul Păcuraru. Ministrul Muncii a adăugat că, dacă sindicatele nu ar fi acceptat acest nivel, s-ar fi putut ajunge la o perioadă de tensiuni sociale nedorite. Confederaţiile sindicale ameninţaseră cu acţiuni de protest, inclusiv cu grevă generală, dacă nu obţineau un salariu minim mai mare de 480 de lei. Guvernatorul BNR atrage atenţia asupra deficitului bugetar Creşterile salariale în România trebuie să fie sub nivelul de creştere a productivităţii, pentru a nu se crea dezechilibre macroeconomice, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „În ultimii doi ani, veniturile au înregistrat ritmuri de creştere mai mari decât creşterea productivităţii. Creşterile de venituri ar trebui să fie sub cea mai pesimistă prognoză privind creşterea de productivitate. Altfel, există pericolul ca, apăsând prea tare pe creşterile de venituri, să dăm mai mult în termeni nominali decât în termeni reali“, a atenţionat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR recomandă Guvernului să nu relaxeze, în următoarea perioadă, politicile fiscal-bugetare. „Dacă deficitul extern este mare, înseamnă că se economiseşte mai puţin decât se investeşte. Orice ţară în dezvoltare, precum România, are posibilităţi limitate să facă investiţii numai din economisiri interne“, a subliniat guvernatorul BNR. Potrivit lui Isărescu, nivelul de economisire în România este, la ora actuală, de circa 14% din PIB, în timp ce valoarea investiţiilor se ridică la 28% din PIB. „Diferenţa dintre cât poate România să economisească şi cât poate să investească este de circa 14 miliarde de euro“, a atenţionat guvernatorul BNR. Premierul cere prudenţă în politicile salariale Premierul Călin Popescu-Tăriceanu apreciază că majorarea salariului minim pe economie la 500 de lei reprezintă o creştere remarcabilă, dar atrage atenţia că este nevoie de prudenţă în domeniul politicilor salariale. „Cred că toată lumea, fie că e vorba de Guvern, fie că e vorba de sindicate, trebuie să privească cu multă precauţie modul în care evoluează economia. Economia românească este şi ea influenţată de evoluţiile şi crizele financiare înregistrate la nivel mondial“, a declarat primul-ministru. Şeful Executivului a precizat că elemente precum inflaţia, care înregistrează creşteri mai importante decât era prevăzut, sau evoluţia preţurilor la produsele alimentare din România, care sunt de asemenea în creştere, impun o atitudine foarte prudentă în ceea ce priveşte politicile salariale.