Din 2011, toate maşinile vor fi dotate cu ABS

Data: 03 Feb 2010

Constructorii auto vor fi obligaţi, începând din luna februarie 2011, să livreze pe piaţa UE doar autoturisme şi vehicule utilitare uşoare echipate cu sisteme de asistare la frânare, potrivit prevederilor unei directive a CE referitoare la îmbunătăţirea gradului de protecţie a pietonilor. Directiva a fost aprobată la sfârşitul anului trecut şi prevede ca toate modelele de autoturisme şi autoutilitare uşoare noi din UE trebuie să fie echipate cu sisteme de asistare la frânare până la începutul anului 2011. „Costul dotării cu sistem de asistare la frânare nu este unul semnificativ. Uzina Dacia are posibilitatea implementării acestui sistem, fiind concepută să faciliteze montarea lui. În prezent, cele mai multe maşini de pe piaţa românească nu sunt dotate cu un astfel de sistem“, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.