Din 2012 vom putea transporta mai multe lichide în avion

Data: 24 Septembrie 2009

Interdicţia transportării lichidelor cu avionul în bagajele de mână ar putea fi ridicată în două faze, scrie publicaţia britanică „The Guardian“, citând surse europene

Călătorii care vor decola de pe aeroporturile mari, cu un trafic de peste 10 milioane de pasageri pe an, vor putea transporta cantităţi mai mari de lichide, începând cu 2012. Pentru aeroporturile mici, însă, interdicţia va fi menţinută până în 2014. Totuşi, aceste aeroporturi cu trafic mai mic vor putea să renunţe la interdicţie mai devreme de 2014 în cazul în care vor investi în aparate de control mai performante, capabile să detecteze mai uşor lichide asupra cărora planează suspiciuni. „The Guardian“ menţionează că discuţiile pe această temă ar fi intervenit în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, la care ar fi participat oficiali în domeniul securităţii aeroportuare, din ţările membre ale Uniunii Europene. O serie de noi consultări urmează să se desfăşoare în acest domeniu, până la prezentarea unor eventuale propuneri în faţa Parlamentului European. Deşi renunţarea la această restricţie ar fi binevenită în rândul pasagerilor, Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA) doreşte ca interdicţia să rămână în vigoare încă doi ani, întrucât nu se întrevede vreo inovaţie tehnologică ce ar permite aeroporturilor să ridice mai devreme această restricţie. „Tehnologia (actuală) nu poate face faţă volumului mare de pasageri ce tranzitează aeroporturile mari“, a declarat, pentru „The Guardian“, un purtător de cuvânt al IATA.