Din octombrie, salariul minim brut pe economie va fi de 540 de lei

Data: 17 Iulie 2008

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a cedat presiunilor sindicale din anul electoral şi le-a propus, ieri, reprezentanţilor confederaţiilor să accepte ca salariul minim să fie majorat la 540 de lei, de la 1 octombrie, şi la 600 de lei, de la 1 ianuarie 2009, cu o creştere ulterioară graduala de o sută de lei pe an. „Având în vedere că în această lună au crescut preţurile la gaze şi, în următoarea perioadă, ne aşteptăm la un puseu inflaţionist, vă propunem să acceptaţi un răgaz de două luni, iar salariul minim să fie majorat la 540 de lei de la 1 octombrie“, a spus Tăriceanu. Şeful Executivului a mai propus sindicatelor ca salariul minim să fie majorat la 600 de lei la 1 ianuarie 2009 şi ca, în cadrul unei strategii pe termen lung, creşterea salarială să fie graduală şi anuală, astfel încât salariul minim brut să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 100 de lei, pentru a se apropia la jumătate din salariul mediu.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, prezent la discuţia cu sindicatele, a arătat că, potrivit calculelor Comisiei Naţionale de Prognoză, salariul minim pe economie ar urma să ajungă, până în 2014, la 325 de lei, cu o creştere anuală de 3%. Sindicalişii au organizat, timp de două săptămâni, pichete de protest, la sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor, precum şi la Palatul Victoria. Aceştia ameninţau atunci cu un miting de amploare, dacă Executivul nu va aproba majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.