„Din suflet de creştin“ a ajuns la cea de-a IX-a ediţie
La Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" din Iaşi a avut loc vineri, 25 mai 2018, cea de-a IX-a ediţie a Concursului naţional „Din suflet de creştin", competiţie organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Concursul, desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, are drept scop mărturisirea credinţei strămoşeşti şi a identităţii naţionale, dar şi dezvoltarea sentimentului de dragoste şi respect faţă de valorile naţionale ale neamului românesc.
Activitatea, organizată de Şcoala Gimnazială „Ioan Ghica" din Iaşi, a adunat peste 400 de copii, profesori şi părinţi din judeţele Constanţa, Vrancea, Botoşani, Bacău, Brăila, Suceava, Neamţ şi Iaşi, tineri participanţi la concursul dedicat Anului Centenar al Marii Uniri de la 1918. Cuvântul de binecuvântare al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei a fost rostit de către părintele Bogdan Racu, din cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, delegatul ierarhului. De asemenea, prof. univ. dr. Daniel Şandru, coordonatorul proiectului „Centenar" al Primăriei Municipiului Iaşi, a adresat un cuvânt de salut, arătând că Anul Centenar trebuie să fie sărbătorit prin „manifestări dedicate publicului larg".
După prelegerile invitaţilor, a urmat desfăşurarea concursului de muzică bisericească şi patriotică. În cadrul competiţiei au existat mai multe categorii de vârstă, aceştia fiind împărţiţi pe secţiuni, solişti şi formaţie, interpretând un cântec religios şi unul patriotic, pe o singură voce sau mai multe voci, la alegere. Pe lângă premiile I, II şi III, s-au acordat menţiuni şi diplome de participare. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu trofee, premii, diplome, medalii, cărţi de rugăciune şi icoane.