Din vieţile minunate ale monahilor

Se spune că părintele Teodosie l-a văzut într-o noapte pe părintele Nonu rugându-se. O stea strălucea deasupra capului său atât de tare încât la lumina ei a văzut cine se ruga.

*** La rugămintea părintelui Teodul, părintele Hristofor din pustia Ierusalimului i-a povestit câte ceva din viaţa sa minunată. Încă din tinereţe se ruga mult, ziua şi noaptea. Noaptea, când cobora în peşteră să se roage, făcea o sută de metanii pe fiecare din cele 18 trepte pe care le avea de coborât. Şi rămânea la rugăciune în peşteră până începea slujba în biserică. După zece ani de rugăciune în acest fel, coborând în peşteră, a văzut podeaua peşterii plină de candele, unele aprinse, altele nu. Doi bărbaţi în haine albe le pregăteau. - Pentru ce aţi pus candelele aici şi nu lăsaţi să ne rugăm?, i-a întrebat. - Sunt candelele părinţilor, au răspuns. - De ce unele sunt aprinse şi altele, nu? - Cei care vor şi le aprind singuri. - Fiţi buni şi spuneţi-mi dacă candela mea e aprinsă. - Roagă-te şi o aprindem, au răspuns. - Să mă rog? Dar până acum ce am făcut? După aceste cuvinte, nu a mai văzut pe nimeni. Şi atunci şi-a spus în sinea lui: - Dacă vrei să te mântui, Hristofore, trebuie să te rogi mai mult. A doua zi a plecat în Muntele Sinai, numai cu haina pe care o purta. S-a nevoit acolo 50 de ani, până a auzit o voce care i-a poruncit să se întoarcă, să se sfârşească acasă. Nici nu a terminat bine de spus povestea vieţii sale părintelui Teodul, că sufletul său s-a şi dus în lumea drepţilor. (repovestire după Limonariu)