Din vieţile minunate ale monahilor

Pustnicii nu aveau nevoie de multe haine! Dacă primeau o a doua haină, de obicei o dădeau unui sărac. Aceasta, ca să nu aibă mai mult decât e strict necesar! Să vă spun o întâmplare.

Doi părinţi erau în Alexandria, când au văzut, pe stradă, un om pleşuv, îmbrăcat într-un sac. - Dă-mi un ban de argint şi vei vedea virtutea omului care se apropie! a spus unul dintre ei. Celălalt i-a dat cinci monede. Tovarăşul său le-a luat şi le-a pus în mâna săracului, care părea nebun. Acesta n-a spus nimic şi a plecat. Dar părinţii l-au urmărit fără să fie văzuţi. Săracul şi-a întins mâna cu monedele spre cer; apoi a făcut metanie lui Dumnezeu, a pus monedele pe pământ şi a plecat. (după Ioan MOSHU, Limonariu, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1997)