Din vieţile minunate ale monahilor
Să vedeţi cum, printr-un porumbel trimis de Domnul, un sărac a fost scăpat de datornici.
Sfântul Martin, Episcop al Galiei, a întâlnit într-o cetate un biet sărac, care era schingiuit pentru o datorie de 300 de galbeni, pe care nu o putea da înapoi. I s-a făcut milă de el şi i-a rugat pe creditori să-l mai aştepte, dar ei nu au vrut. Atunci a înălţat mâinile la cer şi s-a rugat: - Doamne, Cel Care ai plouat mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău 40 de ani, trimite şi acum datoria săracului, pentru slava preasfântului Tău nume! Atunci, un porumbel a coborât pe umărul său şi, când l-a atins, s-a prefăcut în aur. L-a dus zălog la un argintar pentru cei 300 de galbeni. Argintarul i-a dat şi Sfântul i-a dus creditorului, eliberându-l pe sărac. A doua zi, l-au vizitat nişte creştini veniţi de departe şi i-au dat banii pentru sărac cu dragă inimă. Sfântul s-a dus la argintar, i-a dat 300 de galbeni şi încă 30, pentru osteneală, şi i-a cerut porumbelul de aur. Sfântul I-a mulţumit Domnului pentru că i-a ascultat rugăciunea şi a trimis porumbelul la cuibul său. Şi îndată porumbelul a zburat. Argintarul a căzut la picioarele Sfântului şi i-a dat banii pentru sărăci, zicând: - Destul îmi este, Sfinte, că m-am învrednicit a vedea această mare minune! (repovestire după 153 de istorisiri minunate adunate de la Sfinţii Părinţi, antologie de A. Rus şi C. Tămaş, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)