Din vieţile minunate ale monahilor

Sfinţii Părinţi vedeau în orice sărac pe Domnul Hristos şi s-a dovedit de multe ori că aşa şi este!

Se spune că, odată, pe când se ducea la părintele său duhovnicesc, Cuviosul Martirie s-a întâlnit cu un sărac plin de răni, care ar fi mers şi el în aceeaşi direcţie, dar era prea slăbit. Cuviosul l-a luat cu dragoste şi l-a purtat tot drumul în spate. Când s-a apropiat de mănăstire, părintele său duhovnic a strigat călugărilor: - Deschideţi porţile, că vine fratele Martirie, aducându-L pe Dumnezeu! Când a ajuns Martirie la poartă, săracul i S-a arătat sub chipul Său adevărat. Era Domnul Hristos. Pe când Se înălţa la cer, i-a spus: - O, Martirie, tu nu M-ai trecut pe Mine cu vederea pe pământ, nici Eu nu te voi trece cu vederea în cer! Tu acum ai căutat cu milă la Mine, dar Eu în veci te voi milui! Apoi Domnul S-a făcut nevăzut. Părintele duhovnic l-a întrebat: - Frate Martirie, unde este Acela pe Care L-ai adus? - Dacă aş fi ştiut pe Cine aduc, m-aş fi ţinut tare de picioarele Sale! - Ţi se părea greu, fiule? - Nu, părinte. Că-L duceam pe Acela care toată lumea o ţine! (repovestire după 153 de istorisiri minunate adunate de la Sfinţii Părinţi, antologie de A. RUS şi C. TĂMAŞ, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)