Din vieţile minunate ale monahilor
Oamenii credincioşi nu se bizuie pe ajutorul Sânzienelor ca să-şi vadă recoltele în hambar, ci pe ajutorul lui Dumnezeu! Cuviosul Gavriil din Rusia a povestit cum Dumnezeu a făcut o minune şi le-a salvat recolta.
Într-o vară, pe când grâul înflorise deja, o furtună cu vânturi puternice şi grindină a culcat toate spicele la pământ. Pur şi simplu nu a mai rămas nimic în picioare. Deznădăjduiţi, ţăranii s-au hotărât să taie grâul şi să-l vândă ca fân. Întrebându-se din ce motiv Dumnezeu a lăsat să se întâmple una ca aceasta, Gavriil a căzut pradă ispitei. O întrebare chinuitoare a prins să-l frământe: „Există sau nu Dumnezeu?“. Atunci, L-a rugat pe Dumnezeu: „Doamne, dă-ne nişte grâu… dacă exişti!“. Pământul s-a cutremurat şi un glas de tunet a spus: „Va fi grâu!“. Bucuria şi recunoştinţa i-au cuprins sufletul micului credincios. L-a rugat pe tatăl său să nu-şi taie grâul, asemenea vecinilor, încredinţându-l că Domnul îi va da grâu. Noaptea ploua puţin, zilele erau calde şi grâul a început să se întărească şi să crească. Au avut atâta grâu încât au chemat în ajutor tot satul la seceriş, iar hambarul a fost umplut ochi…