Din vieţile minunate ale monahilor

Cuviosul Paisie de la Neamţ povestea despre părintele Proterie de la Schitul Dălhăuţi că iubea atât de mult zidirea lui Dumnezeu încât dădea de mâncare din puţinul său nu numai oamenilor, ci şi păsărilor. Nenumărate păsărele aşteptau în fiecare zi ca părintele să-şi deschidă fereastra. Atunci dădeau năvală înăuntru, fără frică, şi mâncau. Cuviosul prindea câte o pasăre, o mângâia şi îi dădea drumul; păsările nu se temeau de dânsul. După ce se săturau, ieşeau afară, iar când părintele mergea la biserică, îl înconjurau şi i se aşezau pe cap şi pe umeri. Apoi îl aşteptau să iasă şi, la întoarcere, îi făceau din nou alai…

*** În tinereţe, Sfântul Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află la Catedrala patriarhală din Bucureşti, avea grijă de vitele satului. Odată, din nebăgare de seamă, a călcat pe un cuib de pasăre din iarbă, strivind puişorii golaşi. A suferit atât de mult pentru greşeala sa, încât trei ani nu şi-a încălţat piciorul vinovat, nici iarna, nici vara, ca să-şi ispăşească vina. Atât de mare era dragostea lui pentru făpturile create de Dumnezeu! *** Părintele Porfirie Bairaktaris (1906-1991), preot la Paraclisul „Sfântul Gherasim“ de la o policlinică din Atena, iubea nu numai oamenii, ci şi animalele. Îi plăcea să îmblânzească papagalii sălbatici, pe care îi învăţa şi unele rugăciuni. Pe un papagal îl învăţase chiar Rugăciunea lui Iisus. Odată, cineva a intrat în chilie şi s-a înspăimântat auzind ce spune papagalul. Sfântul i-a spus, în glumă: - El este mai îmbunătăţit decât mine. Eu obosesc şi adorm, dar el stă treaz şi se roagă. Părintele Porfirie folosea toate mijloacele care îi erau la îndemână ca să-i înveţe calea către Dumnezeu pe credincioşi. De aceea, era înţeles de oricine, chiar şi de copii. (repovestire după 153 de istorisiri minunate adunate de la Sfinţii Părinţi, Editura Sophia, Bucureşti, 2002)