Din vieţile minunate ale monahilor: Şi femeile s-au sfinţit, ca şi bărbaţii, prin împlinirea voii Domnului!

A trăit în Ierusalim, în primele veacuri creştine, o călugăriţă foarte evlavioasă. Ucigă-l-crucea a făcut ca un tânăr să se îndrăgostească de ea. Atunci maica a luat într-un coşuleţ puţină mâncare şi a plecat în pustiu. După mulţi ani, o vede un pustnic şi o întreabă:

- Ce faci, maică, în pustia aceasta? Ea însă, ca să nu fie lăudată, i-a spus: - Iartă-mă, m-am rătăcit. Fii bun, părinte, şi arată-mi calea. Dar anahoretul, cunoscând de la Dumnezeu adevărul, i-a spus: - N-ai rătăcit calea şi nici n-o cauţi. Şi pentru că minciuna e de la necuratul, spune-mi adevărata pricină pentru care te găsesc aici. - Un tânăr s-a îndrăgostit de mine şi am preferat să vin aici şi să mor, decât să-l smintesc. - De cât timp eşti aici? - Prin harul Domnului, de 17 ani. - Ce ai mâncat în pustiul ăsta? - Vezi acest coşuleţ? Cu el am fugit din cetate şi Dumnezeu S-a îndurat de mine! Am mâncat atâta vreme din mâncarea aceasta şi nu s-a împuţinat! Şi mai află, părinte, că bunătatea lui Dumnezeu m-a acoperit şi timp de 17 ani nu m-a văzut nici un om până azi, deşi eu i-am văzut pe toţi. (repovestire după Ioan MOSHU, Limonariu)