Dincolo de mirări rămâne colinda

Un articol de: Dumitru Păduraru - 23 Decembrie 2016

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Matei 1, 18-24

 Astăzi este o zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Să ne îndreptăm atenţia spre mărturia Sfântului Evanghelist Matei. El, dar şi Sfântul Luca ne-au lăsat indubitabile dovezi despre Naşterea Domnului Iisus Hristos. Textul citit ne lămureşte cum Dumnezeu, în milostivirea Sa, a trimis pe Fiul Său în lume. Dincolo de mirarea Maicii Domnului şi de şovăiala Dreptului Iosif rămân minunea, taina şi smerenia. Este o minune că Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume. Este o taină dumnezeiască modul cum El S-a întrupat. Este un act de smerenie faptul că Dumnezeu Fiul a luat chip de om. Dincolo de întrebări rămâne dragostea lui Dumnezeu, dincolo de mirări rămâne colinda. Să-L primim pe Sfântul Prunc cu inimile deschise şi cu sufletele curate!