Diortosirea recitativului liturgic discutată de preoții de pe Valea Teleajenului
În Parohia Gura Vitioarei, din cadrul Protopopiatului Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au desfășurat marți, 26 septembrie, lucrările Cercului pastoral al Văii Teleajenului. Activitatea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, în biserica parohială ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de un sobor de preoți și diaconi sub protia părintelui protopop Mihail Peneș.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop Mihail Peneș a subliniat importanța activității Sfântului Voievod Neagoe Basarab, prăznuit în data de 26 septembrie, precum și modelul său de viețuire ca unul care a deprins de la Sfântul Ierarh Nifon taina rugăciunii isihaste, evlavia și trezvia sufletului, învățătura și înțelepciunea lui Hristos, sporind duhovnicește.
Lucrările Cercului pastoral au continuat cu prezentarea referatului „Diortosirea recitativului liturgic”, alcătuit de părintele paroh Marian Vasile Duță de la Gura Vitioarei. Muzica religioasă în ansamblu și recitativul liturgic în particular conferă o anumită noblețe cultului și se reflectă și asupra slujitorului. Totodată, au fost puse în evidență marile contribuții la alcătuirea recitativului liturgic, puternic spiritualizat, atent la esență și amănunte, ale unor personalități marcante ca Ștefanache Popescu, Ion Popescu-Pasărea sau Teodor Stupcanu de la Iași.
Activitatea a continuat cu dezbateri scurte pe tema abordată, iar părintele Mihail Peneș l-a felicitat pe pr. Marian Vasile Duță pentru bogăția de surse bibliografice: studii teologice, studii muzicale, dicționare sau cărți de cult folosite în alcătuirea referatului.
La final, participanții s-au deplasat la casa parohială, acolo unde părintele paroh Marian Vasile Duță a amenajat un spațiu destinat activităților muzicale având ca scop șlefuirea tinerelor talente ale comunității.