Directorii financiari, mai precauți în 2017
Jumătate dintre directorii financiari din România estimează o creștere a Produsului Intern Brut de peste 2,6% în acest an și sunt preocupați de lipsa personalului calificat și presiunea pieței asupra scăderii prețurilor pentru bunuri sau servicii, reiese din cercetarea CFO Survey realizat de Deloitte România. Potrivit studiului, directorii financiari români sunt mai precauți și reticenți în asumarea riscurilor, întrucât 70% dintre ei consideră că nu este momentul să-și încarce bilanțurile contabile cu riscuri suplimentare. De asemenea, 74% dintre directorii financiari consideră controlul asupra costurilor drept o prioritate pentru business, iar 42,2% cred că scăderea cheltuielilor directe și indirecte este importantă.