Discriminarea poate conduce la moartea fizică
Sarojini Nadar este una dintre cele mai cunoscute femei teolog la nivel internaţional şi face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Având în vedere că luna noiembrie a fost dedicată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE) sănătăţii, în special celei sexuale, Sarojini Nadar a fost intervievată pe tema inegalităţii dintre sexe şi a repercusiunii acesteia asupra sănătăţii. COE organizează în momentul de faţă o serie de interviuri interesante cu teologi care sunt specialişti în domeniul sănătăţii.
Sarojini Nadar reprezintă în mod sigur un nume aproape necunoscut în Europa de Est, dar lucrarea sa teologică a căpătat o anvergură internaţională, lucru dovedit şi de interviul recent acordat COE. În momentul de faţă ea este directorul programului "Gen şi religie" din cadrul Universităţii KwaZulu-Natal aflată în Africa de Sud. Nadar colaborează în mod activ cu alţi reprezentanţi ai unor Biserici importante în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), o organizaţie a cărei membră este, pe tema sănătăţii femeilor în comunităţile unde acestea sunt discriminate. Sarojini Nadar a afirmat în cadrul interviului faptul că "sănătatea nu reprezintă în sine în mod necesar absenţa unei boli, ci mai degrabă un aspect al stării de bine pe care o persoană o experiază în toate privinţele vieţii: la nivel psihic, emoţional, mental, social şi, desigur, spiritual". Problema majoră a femeilor aflate în societăţi care le discriminează este aceea că, de obicei, ele sunt abuzate din punct de vedere psihic şi social, lucru care generează o stare de neîmplinire. Discriminarea creează "nu doar un dezechilibru şsufletescţ în sânul societăţii, ci poate conduce de asemenea la moartea fizică". Exemplul oferit de Sarojini Nadar este cel cutremurător al maladiei SIDA. Discriminarea femeilor, abuzarea lor fizică reprezintă factori care conduc la răspândirea maladiei. Întrebată care sunt soluţiile propuse de Biserici în vederea reglementării egalităţii între sexe, Sarojini Nadar a precizat că, deşi multe dintre opţiunile valabile teoretic nu pot fi puse în aplicare, una dintre soluţiile existente în momentul de faţă constă în crearea unor organizaţii feminine în interiorul Bisericilor. Aceste organizaţii oferă la rândul lor spaţiul necesar pentru ca femeile să poată produce schimbări şi să pună sub semnul întrebării valoarea patriarhală absolută şi absolutistă. Însă, aşa cum a observat Nadar, aceste organizaţii încă mai tind să susţină valori depăşite şi, de aceea, este necesar ca membrele lor să fie conştiente de necesitatea dreptăţii sociale şi a obţinerii egalităţii dintre sexe. În special în Africa, practicile culturale total inadecvate conduc la diverse manifestări sexuale periculoase (cum ar fi păstrarea legii leviratului, poligamia etc.), care, la rândul lor, cresc şansele de infectare cu virusul HIV. În momentul actual, Bisericile se confruntă în general cu păstrarea unei imagini defectuoase cu privire la femei. Sarojini Nadar afirmă că atât bărbatul, cât şi femeia au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Aşadar, egalitatea lor este indiscutabilă. Cu toate acestea, istoria creştină cuprinde o serie de clişee cu privire la femei în general, cum ar fi stăpânirea absolută a bărbatului asupra soţiei sau considerarea femeii drept ispită în sine. Nadar afirmă că în zilele noastre este absolut necesar un studiu biblic complet şi corect cu privire la importanţa femeilor şi egalitatea lor cu bărbaţii. "Violenţa îndreptată împotriva femeilor nu este nimic altceva decât violenţă îndreptată împotriva lui Dumnezeu", a subliniat în final Nadar.