Dispariția unor plante ar putea afecta industria medicamentelor

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 19 Octombrie 2023

Omenirea ar putea pierde „până la jumătate din toate viitoarele medicamente” din cauza numărului foarte mare de specii de plante cu flori, evaluat la peste 100.000, care se confruntă cu pericolul extincţiei, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un raport, potrivit DPA/PA Media. Principala cauză a acestor dispariţii este pierderea habitatului prin defrişări ori ridicarea de baraje ce inundă zonele fluviale din amonte. Schimbările climatice sunt „cu siguranţă la orizont”, a declarat analista în domeniul conservării Matilda Brown.

Ea se numără printre cercetătorii de la Grădinile Botanice Regale din Kew, Londra, care au publicat aceste concluzii, în raportul „Situaţia plantelor şi ciupercilor din lume”, la care au contribuit peste 200 de oameni de ştiinţă din 102 instituţii din 30 de ţări. 

„Ne referim la peste 100.000 de specii care sunt ameninţate, mai mult decât numărul total al speciilor de mamifere, păsări, reptile, peşti, toate vertebratele noastre la un loc”, a explicat Brown. „Iar când ne gândim că nouă din 10 dintre medicamentele noastre provin din plante, ceea ce ne-ar putea aştepta este pierderea a până la jumătate din toate viitoarele noastre medicamente. Nu este un număr mare, dacă eşti o plantă. Este un număr mare în ceea ce priveşte impactul potenţial pentru umanitate”, a subliniat ea.

Multe specii recent descrise sunt mai vulnerabile la extincţie, deoarece sunt specifice doar unei singure regiuni sau se află în zone intens marcate de activitatea umană.