Dispută pentru castelul lui D’Artagnan
Situat în satul Lupiac din departamentul Gers, sud-vestul Franţei, castelul Castelmore unde, la începutul secolului al XVII-lea, s-a născut Charles de Batz de Castelmore, cel care a inspirat celebrul personaj D’Artagnan al lui Alexandre Dumas din „Cei trei muschetari”, este de vânzare de peste doi ani. Reşedinţa de 700 mp se află în centrul unei dispute între autorităţile locale, care vor să îl transforme într-un centru turistic şi cultural, şi CEO-ul Auchan, Yves Claude, care are „planuri pentru o locuinţă privată”.
În 2022, departamentul Gers a dorit să achiziţioneze castelul, situat la aproximativ 120 km de Toulouse şi evaluat la aproximativ 1 milion de euro, a declarat pentru AFP preşedintele său, Philippe Dupouy. Iniţiativa a eşuat, deoarece proprietarul a cerut o sumă dublă, iar castelul are nevoie de lucrări majore de renovare.
În 2023, când s-au împlinit 350 de ani de la moartea muschetarului, oficialii locali, regionali şi de stat au lansat „Autour de d’Artagnan”, o asociaţie care îşi propune să creeze un proiect „ambiţios” în jurul mândrului gascon, şi au făcut o nouă propunere. Însă o decizie surpriză a diminuat entuziasmul acestora: la 19 decembrie, Societatea de amenajare funciară și rurală (Safer) din Gers, care are drept de preempţiune datorită celor 150 ha de terenuri agricole din jurul castelului, a avizat propunerea CEO-ului Auchan, care dorește să transforme castelul în reşedinţă.