Distincţie de excelenţă pentru Arhiepiscopul Pimen din partea Prefecturii Suceava
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a primit joi o distincţie de excelenţă din partea Prefecturii Suceava.
Distincţia i-a fost oferită cu ocazia împlinirii luna trecută a vârstei de 90 de ani.
Ierarhul a mulţumit pentru distincţia primită şi a îndemnat, în cuvântul rostit, la susţinerea aproapelui care are nevoie de ajutor.
La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Eparhiei.
IPS Pimen este Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor de 28 de ani, fiind întronizat în 3 martie 1991. Pe lângă activitatea pastorală, în această perioadă au fost construite mai multe aşezăminte sociale pentru copii şi bătrâni.