Distincţie pentru farmacia Centrului „Sfântul Nectarie”
Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti a acordat joi, 6 iulie 2017, Distincţia „Farmacia bunelor practici“ top 20/2017 şi un trofeu farmaciei cu circuit închis a Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Bucureşti, sectorul 2, str. General Dimitrie Salmen nr. 14. Farmacia a asigurat în perioada 2012-2017 medicamente oferite gratuit unui număr de 2.500 de pacienţi oncologici, internaţi în Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”.
Din cele peste 900 de farmacii care se află în Capitală, în cadrul şedinţei Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti au fost alese 12 unități care au desfăşurat o activitate deosebită şi care s-au implicat de-a lungul timpului în ajutorarea oamenilor. Distincţia „Farmacia bunelor practici” a fost oferită de Colegiul Farmaciştilor din Bucureşti doamnei Gabriela Sandu, farmacist-şef la farmacia cu circuit închis a Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”. „Pentru noi, această distincţie a reprezentat foarte mult, a însemnat atât o încununare a eforturilor depuse până acum, dar şi un imbold să fim mai buni sau măcar la fel de buni cum am fost şi până acum”, ne-a declarat Gabriela Sandu.
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” furnizează servicii de îngrijire medicală paliativă pentru pacienţii adulţi cu afecţiuni oncologice în stadiu terminal, constând în creşterea calității vieții acestora printr-un complex de îngrijiri medicale şi spirituale constând în tratamentul durerii fizice şi al suferinței psihologice cauzate de boală. „Această distincţie este o recunoaştere a efortului, a muncii noastre, desfăşurată la Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie». Am ajutat cu medicamente oamenii internaţi în acest centru, bolnavii oncologici aflaţi în stadiu terminal. Este o mare bucurie şi, în acelaşi timp, astfel de evenimente ne ajută să vedem că atunci când te implici cu tot sufletul şi când faci lucruri frumoase pentru semeni, munca este recunoscută şi satisfacţia este pe măsură. În prezent, avem internaţi 28 de pacienţi, însă, lunar, beneficiază de servicii de îngrijire paliativă 50 de pacienţi. Anual beneficiază de servicii de îngrijire paliativă 500 de persoane, astfel că în perioada 2012-2017 au beneficiat de îngrijiri paliative, respectiv de medicamente gratuite din cadrul farmaciei cu circuit închis 2.500 de persoane”, ne-a declarat Adriana Căruntu, coordonator al Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti.
Beneficiarilor internaţi în centru li se oferă următoarele servicii sociale: găzduire, îngrijire medicală de tip paliativ, consiliere spirituală şi psihologică. Centrul se adresează persoanelor adulte cu afecţiuni oncologice în stadiu terminal care sunt asigurate, dar nu au familie sau care nu pot fi îngrijite în familie. Beneficiarii sunt admişi în limita numărului de locuri disponibile la momentul solicitării acestora. Centrul dispune de 28 de locuri.