Distincție pentru o elevă cu rezultate remarcabile din Pitești

Data: 27 Aprilie 2026

Biserica închinată Sfintelor Femei Mironosiţe din municipiul Piteşti, județul Argeș, şi‑a sărbătorit duminică, 26 aprilie, hramul. În mijlocul credincioşilor s‑a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, conform arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. În cuvântul de învățătură, chiriarhul a subliniat că Sfintele Femei Mironosițe au fost și rămân un model de credință și curaj, asemenea mamelor care păstrează vie dragostea și armonia în familie, prin răbdare, jertfelnicie și nădejde în Dumnezeu. Cu această ocazie, a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Calinic i‑a acordat elevei Mălina‑Carla Pavel din Pitești Medalia „Sfânta Muceniță Filofteia”, ca semn de aleasă prețuire pentru performanțele sale remarcabile și pentru exemplul de excelență pe care îl oferă tinerei generații. Elevă a Colegiului Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, Mălina‑Carla Pavel s‑a remarcat printr‑un parcurs școlar de excepție, încununat recent de obținerea medaliei de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete (EGMO) 2026, desfășurată la Bordeaux, Franța. Distincția oferită de ierarh vine ca o recunoaștere a muncii susținute, a disciplinei și a talentului deosebit dovedite de tânăra elevă, dar și ca o binecuvântare pentru parcursul său viitor.

Biserica Parohiei Gavana IV, închinată Sfintelor Femei Mironosiţe, este construită în cartierul Găvana II, lucrările fiind începute în anul 2003, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic. Biserica are o arhitectură unică în peisajul spiritual al municipiului Piteşti, fiind vizitată frecvent de credincioşii veniţi atât din oraş, cât şi din alte zone ale ţării.