Distincţie pentru teatrul românesc

Data: 15 Noiembrie 2011

Tânărul regizor Cosmin Pleşa, directorul Teatrului Atipic din Timişoara, a câştigat Diploma de argint la ediţia din acest an a Festivalului de teatru "Viteazul de Aur" desfăşurat între 9 şi 14 noiembrie la Teatrul Mailyl din Moscova. El a pus în scenă o adaptare după piesa lui Lucian Blaga "Meşterul Manole", versiune regizorală foarte apreciată de juriu şi aplaudată de public, cu atât mai mult, cu cât este vorba despre debutul artistului român. Mai trebuie spus că în spectacol au fost distribuite două cunoscute nume ale scenei noastre, Grigore Leşe şi Dorel Vişan. (E.D.)